Obisnuiam sa pierd noptile de vara numarand miliardele de stele,fara sa mai simt caldura innabusitoare sau intunericul noptii,care uneori ma apasa atat de tare incat ma sufocam si atunci ma cufundam si mai tare in fantezia mea de a fi o stea,de a privi totul dintr'un unghi mult mai inalt si indepartat.
Fantezia disparea de fiecare data cand soarele rasarea si imi dadeam seama ca timpul m-a pacalit pentru a mia oara si mi-a mai furat o noapte din viata,noapte pe care a adaugat-o la viata unui nou noscut.
Obisnuiam ca dimineata sa ma ridic de pe patura pe care motaiam cateva minute dupa ce disparea si ultima stea si sa alerg prin iarba deasa din gradina bunicii fara sa-mi pese de roua rece din ea....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu