Liniştea e un puzzle fără o piesă

Ajunge in fata blocului,deschide usa,saluta vecina de la parter,o mai saluta o data pt ca aceasta e trecuta de 78de ani iar auzul ei nu mai este atat de fin.Batrana ii zambeste si o saluta si ea si o priveste cu acea caldura cu care numai bunica o priveste atunci cand greseste.Stie ca ceva nu este in regula insa isi continua drumul.Urca scarile cu viteza melcului.Nu vrea sa ajunga acasa.Nu stie de ce.Acasa inseamna pt ea linistea si stabilitatea de care are nevoie dupa o zi obositoare.
Telefonul incepe a'i suna insa ea il ignora de fiecare data.Ajunge in fata usii de metal a apartamentului sau.Scoate cheile din gheozdan si descuie.Intra in casa striga cu jumatate de gura ''Am ajuns'', sperand ca nimeni nu ii va raspunde.Dupa 1minut de asteptat...nimic....liniste deplina.Liniste ce alta data nu ar fi caracterizat'o.Acum era ceva schimbat.Ii era teama parca sa paseasca in proprica casa.
Alta data ar fi alergat pe scari,ar fi descuiat usa in graba si ar fi ajuns in partea cealalta a apartamentului fara ca cineva sa'si dea sema ca ea a ajuns acasa.S'ar fi schimbat in graba si ar fi dat drumul la muzica.
Astazi a pasit cu grija pana in fata oglinzii iar cand si'a vazut imaginea s'a speriat.Statea acolo si nu'si imagina de ce este asa linistita''Eu nu sunt niciodata asa....de ce ai aparut tu si ai schimbat totul?''.Aceste cuvinte ii dansau in minte.
Telefonul nu inceta sa sune insa ea tot ignora apelurile....stia ca s'a indragostit de el si nu mai avea scapare.Stia ca trebuie sa recunoasca,ca trebuie sa'si revina,stia ca trebuie sa accepte si ca el ar fi fericit sa afle.