Dupa o perioada destul de lunga in care nu am fost in stare sa mai simt, sa mai fiu, sau sa mai fac ceva, am revenit la vechile obiceiuri. O carte buna ["P.S: Te iubesc-Cecelia Ahern], o cana de ceai fierbinte, muzica de fundal si imaginea bebelului (sora mea, caci asa imi place sa o alint) dormind au reinceput sa imi fie de ajuns pentru o seara perfecta.
Ce m-a facut sa ''imi revin''? Sincer, nu stiu. Poate ca dupa nopti intregi nedormite si momente de total delir am realizat, printr-o adoptare a narcisismului si a modestiei ca EU, sunt actrita principala pe scena vietii. Aseara mi s-a spus clar si raspicat ca nu mai sunt copila rasfatata la care El tinea, acum sunt MARE si El inca tine la mine. El si multi altii. Stiu ca sunt puternica, am dovedit-o si mi-am dovedit-o. A fost important, apoi nu a mai contat. Am invatat intr-un final sa apreciez si sa ma bucur de lucrurile banale, precum un "buna" din partea persoanelor ce nu le cunosc decat din vedere sau de baietelul care isi indeasa capul in geaca groasa de iarna cand ma intalneste dimineata la tonomatul de cafea de pe holul liceului.
Am revenit la forma mea initiala, puternica, increzatoare, zambitoare, frumoasa. Da, ma consider o fata frumoasa. De ce? Pentru ca ma vad prin ochii persoanelor care ma iubesc si sunt frumoasa.Chiar si prin ochii persoanelor care nu ma plac, sunt tot frumoasa, deoarece persoanele respective ma ambitioneaza sa dau tot ce pot, sa fiu tot ce ele nu vor sa fiu, sa fiu persoana de care se tem atat.
Acum, ca v-am spus tot ce aveam de zis pe moment, ma intorc la cartea mea si la cana de ceai....pana dimineata cand alarma va suna, cartea va fi pe jumatate citita, eu, dezvelita pe jumatatea dreapta a patului, cu parul ravasit in camasa mea de noapte minuscula si cu cana de ceai, ei bine....ea probabil va zace undeva langa pat, goala si rasturnata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu